Sănătatea ta începe în gură

Public un nou articol din Conceptul „Eu cu mine” pentru a te ajuta să îţi ţii corpul sănătos, aşa cum te-ai obişnuit, începând cu gura ta.
Consider că afectările ce apar în gură, sunt doar o oglindă a corpului tău, nefiind singura care gândeşte aşa. Observă şi link-ul de aici, dr. Mercola fiind urmărit de către mulţi oameni cu preocupări în zona medicinei integrative.

Tendinţa în biological dentistry este spre a vindeca din interior, fără intervenţii medicale de tip chirurgical, prin psihoterapie adaptată, ghidaj al alimentaţiei, modificarea stilului de viaţă, eliminarea tuturor intervenţiilor stomatologice efectuate anterior în gură.

Consider că acest tip de gândire poate fi în anumite situaţii, nu puţine, limitativ dacă nu chiar contraindicat, motiv pentru care prefer gândirea medicală liberă pe care medicina integrativă ţi-o oferă.

Dacă consideri că poţi vindeca „buba”, leziunea pe care o ai, îţi sunt alături, dacă ai nevoie de intervenţie medicală la nivelul gurii, îţi sunt alături cu tot ceea ce cunosc şi echipa de medici şi psihologi ce îmi sunt aproape.

Sănătatea începe în gură, pentru că gura este principala poartă de intrare în corp, pentru a-l alimenta.

Un detaliu important de reţinut este faptul că dinţii sunt singurele organe care se formează după naştere. Detaliez (surse: cartea de Pedodonţie scrisă de Prof. Dr.Rodica Luca şi cartea Anomaliile dentare scrisă de Prof.Dr.Ecaterina Ionescu): Prof Dr. Rodica Luca afirmă în cartea dânsei că mugurii premolarilor din seria a doua dentară cunoscută de mulţi sub denumirea de dinţi definitivi, apar la 10 luni după naştere, mugurii molarilor doi apar în os la 4-5 ani de la naştere, mugurii molarilor 3 apar la 7-9 ani de la naştere, prin studii histologice neputându-se demonstra existenţa lor înainte de aceste termene. Prof Dr. Ecaterina Ionescu afirmă în cartea dânsei faptul că au fost cazuri descrise în care diferiţi oameni au dezvoltat până la şase serii dentare, deşi mugurii respectivi dentari nu erau prezenţi la naştere.

Ce arată aceste informaţii? Faptul că omul are capacitatea păstrată după naştere de a forma organe dentare noi şi de a revitaliza pe cele existente aşa cum este demonstrat de către dr. Ryke Geerd Hamer în cartea sa Noua medicină germanică.

Alte porţi de intrare în corp sunt:

  • pielea pentru informaţiile primite prin simţul tactil, creme, săpunuri, lumina solară, vânt, căldură, frig;
  • nasul pentru aerul respirat şi energia introdusă în corp prin aer;
  • ochii pentru informaţiile privite prin imagini şi nu numai;
  • urechile pentru informaţiile primite auditiv, cu sistemul de integrare în spaţiu şi energetic prin homunculusul situat pe pavilionul urechii (vezi poza);
  • punctele de meridian pentru energia schimbată cu universul.

Să revenim la gură.

Totul începe de la înţelegerea faptului că gura relaţionează cu tot corpul, în maniere multe încă neînţelese de medicina actuală.

Dinţii şi gingia sunt membrane biologice cu dublu sens ce absorb şi elimină permanent.

Gingia este considerată de foarte mult timp ca fiind similară unei linii veno-venoase, comunicând rapid cu restul corpului tot ceea ce se prezintă în gură, şi elimină mai ales prin şanţul gingival ce se află la contactul cu dinţii, ceea ce corpul are nevoie să elimine urgent. Sunt chiar zone în lume unde există obiceiul scuipatului pentru a scăpa de ceva rău.

Dinţii se hrănesc pe lângă sistemul interior din pulpa dentară, cu alimentele pe care le introduci în gură, dar şi cu cuvintele ce rămân în gură, nespuse. Se hrănesc cu aerul ce pătrunde în gură în drumul lui spre înăuntrul corpului sau spre în afară (energia conţinută, informaţiile, particule mici), pentru că dinţii sunt un ţesut conjunctiv dur, supraspecializat, dar totuşi, un ţesut conjunctiv cu toate rolurile atribuite acestui tip de ţesut.

De multe ori apare o bubiţă pe dinte (carie) înainte să apară la analize afectarea organului ce relaţionează cu el, înainte să realizezi că ai o situaţie în familie, în societate, care te deranjează şi care necesită să fie rezolvată, pentru a putea rezolva leziunea apărută, uşor şi complet.

O altă relaţionare importantă a gurii cu corpul se produce prin microbiocenoza locală sau populaţia de bacterii, virusuri, paraziţi, levuri ce se găsesc în această importantă seră de microorganisme a corpului uman.

Am observat de-a lungul timpului mai multe tipuri de poziţionări ale oamenilor ce au venit la cabinet. Consider că obţinerea în primul rând a unei idei personale clară despre ceea ce se doreşte de la propria gura este foarte importantă, atât timp cât nu se stă într-o zonă confortabilă mental, dar inconfortabilă din punct de vedere al sănătăţii proprii. Aceasta, de fapt, este doar o obişnuinţă cu boala, situaţie cu care nu sunt de acord.

O gură sănătoasă, adaptată ţie, este ceea ce îmi doresc pentru tine.

Fără a exclude alte tipologii dentare ce reflectă de fapt modul personal de a gândi, mă voi opri la câteva dintre ele:

  • Dinţii artişti – dinţii mei au propriile lor moduri de a fi şi îmi este greu să înţeleg ce îşi doresc de la viaţă, îmi este greu să fac schimbări, deoarece mă adaptez foarte greu la ele. Am mai fost la stomatolog, dar am întâlnit multe materiale dentare la care dinţii mei reacţionează, ca un fel de alergie, nu le-au suportat, sau am făcut foarte repede carii pe lângă ele. Am momente în care mă dor dinţii, sau se demineralizează fără să înţeleg de ce se întâmplă asta. Acum au culori noi, nuanţe simpatice în altă situaţie, de maro, galben, alb nu înţeleg de ce au aparut. Da, îmi plac hainele în culorile acestea, dar nu îmi plac pe dinţi. Ce sa fac?
  • Dinţii meseriaşi – am nevoie să mă ajuţi cât se poate de repede să obţin un zâmbet sănătos şi frumos. Consider că abia după aceea îmi pot trăi viaţa. Am nevoie să pot mesteca bine şi dacă este posibil să şi arate decent. Am şi o idee cum aş vrea să îi poziţionam pe lucrare şi abia aştept să văd ce soluţie propune tehnicianul că eu nu înţeleg cum va reuşi să împartă spaţiul meu gol de dinţi.
  • Dinţii vedetă – toată lumea îmi spune că am dinţi foarte frumoşi, am şi două implanturi puse şi nu se vede că nu sunt dinţii mei, dar uite mi-a apărut aici o carie mică şi nu mai pot dormi noaptea pentru că nu mă suport cu acest dinte urât. Lucrez în relaţii cu publicul şi nu îmi pot permite această situaţie, ce o să zică lumea acum despre mine? Ajută-mă să rezolv repede această situaţie şi să pot dormi normal. Pot să fac o poză cu tine să pun pe fb, insta, tiktok că am fost la stomatolog?
  • Dinţii supravieţuitori – am tot fost la dentist toată viaţa, de când eram copil mic. Am încercat tot ceea ce se putea face, dar tot ajung să am probleme cu ei şi revin. În plus uite, am pierdut foarte mulţi dinţi şi pur şi simplu nu mai pot să mai pierd încă unul. Nu pot dormi noaptea gândindu-mă că am iar probleme şi că o să îmi spui că trebuie să îl extrag şi pe acesta. Te rog fă orice poţi să îl mai ţin în gură, cât se poate de mult. Nu suport ideea că trebuie să ajung să port proteză sau să îmi pun implanturi.
  • Dinţii asceţi – citesc mult, mă înformez, merg la cursuri de dezvoltare personală şi consider că trebuie să reuşesc să îmi vindec singur(ă) leziunile care au apărut. Aş vrea să îmi fac o proteză pînă pot să fac ceea ce mi-am propus, ca să pot mânca cu plăcere. Ce modificări alimentare trebuie să fac, ce anume nu este bine în viaţa mea şi de ce au apărut aceste leziuni acum?
  • Dinţii antreprenori – Am nevoie să pot mânca corect, să rezolv repede tot ceea ce am în gură, însă am foarte puţin timp liber şi în general la ore dificile pentru restul lumii. Conduc o afacere, am oameni în subordine, stress-ul este la ordinea zilei şi programul meu este foarte uşor dat peste cap de situaţii neprevăzute. Încerc să mănânc cât se poate de corect, însă de multe ori asta se întâmplă o dată în zi, iar în rest beau multă cafea şi alte sucuri care nu sunt bune pentru mine. Am observat că mi-au apărut nişte carii noi şi doresc să le rezolv.
  • Dinţii activişti – mănânc de toate cu ei, am deschis şi sticle cu ajutorul lor când nu prea ştiam că nu e bine, au trecut cu mine prin tot felul de etape de viaţă. Vorbesc mult, mă exprim, merg şi la demonstraţii în piaţă; discut destul de vocal cu prietenii mei despre tot ceea ce am aflat că este bine să faci pentru proprii dinţi. Mi-am schimbat pasta de dinţi, acum îmi fac acasă o pudră de dinţi bio şi mă simt mult mai bine, fac oil-pulling zilnic, folosesc duş bucal. Am citit site-urile fundaţiei Price, dr. Mercola, , dr Dominik Nischwitz, IABDM, dr Josef Vizkelety, Dr David Villareal, cartea Huldei Clarke. Am schimbat şi modul cum mănânc, ba chiar am trecut la regimul vegan de câţiva ani. Am nevoie să ştiu de ce am acum o carie şi mi se mişcă un dinte?

Recunosc, ideea acestei „împărţiri” am luat-o de la un articol publicat de Daniel Zarnescu, însă situaţiile descrise şi multe altele le-am trăit în cabinet. Ca orice medic am poveşti de viaţă interesante colectate de-a lungul anilor.

Fiecare dintre noi are un termen limită propriu în care doreşte să îşi rezolve problemele dentare apărute, motiv pentru care modific planul de acţiune funcţie de ceea ce îmi spui despre tine.

Ce anume am preluat din protocolul menţionat de Dr Mercola şi ce am adăugat?

  • Verificarea nivelului vitaminei D3, dar trebuie reţinut ca pentru a regla nivelul oricărui fel de vitamina din corp este necesar să îi oferim corpului şi vitamina A, vezi aici şi detaliile oferite de fundaţia Price. Hipovitaminoza D produce demineralizări ale osului alveolar, largirea spaţiului dintre dinte şi osul de susţinere cu mobilizarea dintelui.
  • Verificarea nivelului vitaminei K2, deoarece hipovitaminoza se corelează cu apariţia osteoporozei şi a vaselor de sânge ce prezintă depuneri de calciu în pereţi
  • Verificarea existenţei sau nu a unei anemii cu lipsă de Fier, vitamine din grupul B sau Cupru. Anemia în orice formă fragilizează şi permeabilizează ţesuturile dentare, fie că vorbim despre gingie, os sau dinţi. Determină modificarea microbiocenozei locale cu apariţia în exces a microorganismelor de tip candidoză, infecţie cu streptococcus mai ales de tip faecalis şi sanguis . Hipovitaminoza B1 se însoţeşte cu eroziuni ale mucoasei bucale şi hiperestezii nevritice (usturimi în gură fără logică). Hipovitaminoza B2 poate produce glosită cu lipsa papilelor pe limbă pe faţa pe care o poţi vedea în oglindă, mici bubiţe la colţul gurii (keilită angulară).
  • Verificarea nivelului vitaminei PP, deoarece o hipovitaminoză poate favoriza instalarea unei gingivite acute ulceronecrotice, unei glosite sau unei stomatite
  • Verificarea nivelului vitaminei C deoarece hipovitaminoza C se însoţeşte cu mărirea în volum a gingiei şi sângerări, iar în formele severe se pierd dinţii fără durere.
  • Verificarea existenţei unor probleme hormonale, deoarece hipotiroidia determină edem gingival cu creşterea mobilităţii dentare şi tendinţa spre infecţii candidozice; hipofuncţia hipofizară se poate însoţi de apariţia dinţilor înghesuiţi, hiperfuncţia glandelor paratiroide poate determina demineralizare osoasă generalizată evidentă şi la nivelul proceselor alveolare care susţin dinţii, apariţia chisturilor osoase la nivelul oaselor maxilare; hipofuncţia pancreatică poate determina acidoză tisulară şi afectarea vaselor de sânge la nivel general cu senzaţii locale de uscăciune şi arsură în gură, dureri ca nişte înţepături în buze, scăderea secreţiei salivei şi implicit a protecţiei oferite dinţilor, scăderea rezistenţei la infecţii cu specii din genul Actinomyces, Veillonela specia parvula, Fusobacterium.
  • Verificarea adaptării la stress, deoarece lipsa adaptării duce la apariţia microleziunilor la nivelul gingiei şi intestinului subţire cu renumitul sindrom de intestin iritabil, ce la nivel bucal se traduce prin apariţia gingivitelor sau în forme mai avansate a bolii parodontale.
  • Verificarea existenţei unor probleme medicale la nivelul ficatului, cardiovasculare, hematologice deoarece acestea modifică mult răspunsul ţesuturilor dentare la tratamente.
  • Verificarea existenţei alergiilor şi decondiţionarea lor. Alergiile la guma de mestecat, de exemplu, pot determina gingivite.
  • Verificarea nivelului încrederii de sine şi a fricilor, fobiilor deţinute, dacă există o formă de depresie. Acestea determină comportamente nedorite, realizate „pe pilot automat” ce pot fi amendate la psiholog.
  • Verificarea folosirii contraceptivelor, deoacere acestea pot determina gingivite asemănătoare celor ce apar în sarcină, modificări la nivelul vaselor de sânge, modificări ale reacţiei ţesuturilor la diverse substanţe.
  • Verificarea „timpului de antenă” sau altfel spus, dacă există antene gsm în apropierea locuinţei sau biroului unde lucrezi şi modul cum reacţionează corpul tau la antene. În analizele de sânge se observă un nivel foarte ridicat al LDL colesterol, scăderea nivelului hormonilor tiroidieni şi sexuali, creşterea rezistenţei celulare la insulina(hemoglobina glicată sau HbA1c este foarte crescută), scăderea numărului celulelor albe sub 3500 corelat cu cele de mai sus, nivelul de cortizol salivar scade foarte mult la ambele verificări, dimineaţa şi seara; mai rar scade producţia de spermatozoizi, creşterea depozitelor de aluminiu la nivel intracranian cu dezvoltarea demenţei senile la adulţi şi a unei forme de autism la copii (până la 16 ani se recomandă copiilor să foloseasca telefonul doar pentru a scrie mesaje, având pe lateralul telefonului husă de protecţie).
  • Verificarea obiceiurilor şi adaptarea lor dacă este necesară.

În loc de final îţi ofer o poză cu ligamentele dentare, stilizate în poză, ca să observi cât de importantă este cunoaşterea fizicii cuantice în medicină.

 

În încheiere îţi doresc spor în toate, soare în suflet şi dorinţe îndeplinite, pentru că o lume întreagă te aşteaptă să zâmbeşti cu dedicaţie de la un cântăreţ român, Gabriel Cotabiţă.

Scroll to Top