Pentru un om, departe de „casă” poate suna paradoxal, enervant. Va striga, cum adică, eu nu sînt om? Am buletin, CNP, am…însă, un om care nu e conştient de el însuşi, abjură de la specia humanoidă, pierde contactul cu legile firii, cu el însuşi.
Introvertit versus extravertit. Plecarea de acasă înseamnă extravertire. Toată atenţia noastră este proiectată către exterior, către oameni, animale, plante. Propria persoană este neglijată şi facem din asta un titlu de glorie. Corpul începe să tragă semnale de alarmă şi chiar și adevăraţii prieteni. Nimic nu ne abate din drum!
Cînd sîntem prinşi cu mîţa în sac, lansăm o promisiune: „într-o zi mă voi ocupa şi de mine”, „cîndva”. Într-o zi” care nu va veni nici măcar cînd ajungem în spital. Acolo unde le spunem medicilor: „eu am stricat, am făcut prostii, tu fă-mă bine”, dar eu voi continua să fiu la fel, să fac la fel…
Fii om cu tine. Respectă-te. Alt corp nu ai. Şi viaţa, respect-o întîi pe a ta, apoi vei şti să o respecţi pe a altora. Invers nu merge.
De ce ne merge viaţa prost? Pentru că nu vrem să ne schimbăm! Aud des – de ce să mă schimb eu?, să se schimbe lumea! Şi să ştii că am motive (de-ai şti cît le-am căutat!) pentru care viaţa merge prost – soarta, astrele, karma, blesteme, copilărie (am auzit eu de la un psiholog pe youtube). Eu? N-am nimic, totul e în regulă, lumea să mă accepte aşa cum sînt!
Bravo, ce să zic? Caută omul care să te accepte aşa cum eşti, spor!
Dacă nu conştientizezi că ai o problemă… eşti un „perfect”, un Dumnezeu.
Omul este o fiinţă perfectibilă – asta o acceptăm cu toţii în teorie. Practica ne dă bătăi de cap…
Fă-te om, întoarce-ţi atenţia la tine şi lumea se va schimba! Întoarce-te „acasă”! Izvorul respectului de sine ţîşnete din interiorul tău. Doar de acolo.
Altfel, mesajul pe care-l dăm celor din jur este: „eu voi face totul pentru voi, pentru mine nimic, nu merit! La binele meu, răspundeţi-mi cu rău. Mă simt bine în postura de victimă, îmi place suferinţa”.
La tine în „casă” gunoaiele sînt peste tot. Pe rafturi, în pat, în baie, zac vorbe urîte, vinovăţii, ruşini, autoacuze, nemulţumiri. Eviţi oglinda şi aia murdară de noroiul din mlaştina comparaţiilor. Limbajul interior este de cea mai joasă speţă, ar roşi pînă şi mahalagiii, dacă te-ar auzi.
Zi stop şi întoarce-te acasă! Hai că poţi! Hai că meriţi! Oamenii te aşteaptă…
Articol scris de Gheorghe Rotariu cu ocazia lansării primului episod din seria PsihoMIT pe care îl puteți viziona aici. Articolul a apărut și pe site-ul fateom.ro și a fost preluat cu permisiunea echipei fateom.ro