Endodonția
Fiecare dinte prezintă în mod normal de la exterior către interior smalţ, dentină şi camera pulpară, cu pulpa dentară în partea coronară (pe care o putem observa în oglindă) şi cement, dentină şi sistem endodontic de canale cu pulpa dentară (nervul dintelui), în partea de rădăcină(i) a(ale) dintelui.
Pulpa dentară conţine vase de sânge, nervi şi ţesut similar cu cel ce se găseşte inclusiv sub piele. În momentul în care bacteriile ajung la acest nivel fie printr-o carie adâncă, o rupere a unei bucăţi mari de dinte (fractură dentară) sau secundar bolii parodontale, se produce inflamaţie, distrugerea pulpei şi acumulare de puroi. Această stare determină de multe ori dureri insuportabile şi poate să determine boli de focar la distanţă (sinuzite, endocardite, meningite, septicemie). Pentru teoriile alternative te aştept în cabient la o discuţie lămuritoare.
Endodonţia integrativă pe care eu o aplic în cabinet din 2008, constă în tratamentul de canal realizat conform principiilor moderne de lucru, cu izolare cu digă, cu mărirea câmpului operator, cu tratament chemo-mecanic conform protocoalelor internaţionale la care se adaugă echilibrări energetice necesare dintelui şi organelor corespondente pentru a-şi relua protecţia proprie şi hrănirea tipică a dintelui de membrană biologică cu dublu sens, lavaje fitoterapeutice adaptate cazului, obturaţii endodontice ce sigilează, prin compactare verticală, sistemul endodontic principal, fizic şi chimic (se lipeşte de pereţi), cu polimeri biocompatibili inerţi ce nu dau reacţii alergice sau alte reacţii negative în corpul uman, de care bacteriile nu aderă şi cu care nu se hrănesc, eliminând maximal posibilitatea rămânerii unui focar de infecţie în jurul vârfului rădăcinii. Un dinte astfel tratat continuă „să fie viu”, hrănindu-se din parodonţiul care îl înconjoară, îşi păstrează mai bine elasticitatea, iar senzaţia de dinte ce face parte din propria persoană revine rapid.

Beneficiile endodonţiei integrative constau în:
- Menţinerea membranei biologice care este dintele, vie, funcţională, la finalul tratamentului;
- Controlul maximal al infecţiei prin procentul personal de reuşită de 92%, la 5 ani, la tratamentele prima dată efectuate pe dinte şi de 87%, la 5 ani, la retratamentele efectuate;
- Revitalizarea dentară la cazurile la care această tehnică poate fi aplicată;
- Reintegrarea dintelui în propriul corp prin toate tehnicile adaptate şi personalizate pe care le realizez la fiecare tratament în parte.
Lucrez respectând întotdeauna ţesuturile dentare şi parodontale prin tehnicile aplicate.
Similar alimentelor vii pe care le mânânci, similar conceptului de mâncare lentă, la fel aplic în conceptul de endodonţie integrativă, respectul pentru ţesuturi şi a modului lor de reacţie la terapia aplicată.