Profilaxia

Medicină dentară integrativă din 2008

Profilaxia este partea de medicină stomatologică ce se ocupă cu prevenirea apariţiei bolilor dentare prin consulturi periodice, îndepărtarea plăcii bacteriene, a tartrului şi oprirea în evoluţie a cariilor incipiente (fără cavitate). Este domeniul care se ocupă cu întărirea smalţului ce se face la noi prin metode integrative. La acestea se adaugă, modificarea comportamentelor ce dăunează dinţilor, modificarea unor moduri de gândire şi acţiune în viaţa de zi cu zi ce pot fi corelate cu anumite afecţiuni ale aparatului dento-maxilar.

Menţinerea unui zâmbet sănătos, la mine în cabinet este o realitate palpabilă şi foarte diferită de protocolul pe care l-ai întâlnit până acum cu detertraje şi vizite la stomatolog la 6 luni. 

La Dentree, protocolul pentru profilaxia dentară arată în modul următor:

Prima vizită

Ne vedem prima dată şi realizăm o consultaţie de medicină integrativă. Îmi voi nota unele detalii din discuţie, uneori îţi voi oferi ţie foaia respectivă la finalul şedinţei. Astept cu drag de fiecare dată să fiu surprinsă cu idei pe care le cunosc mai puţin. Medicina integrativă este atât de ofertantă, incât nu cred că faptic poate cineva să ajungă să o cunoască integral.

Plan trtament

Vom stabili ce anume este nevoie să îmbunătăţeşti în viaţa ta, în alimentaţia ta, la dinţii şi gingiile tale. Vom realiza, dacă este necesar, un plan de tratament stomatologic sau dacă nu este necesar, un plan de adaptări la viaţă necesare ţie pentru a fi bine, din punctul meu de vedere.

Consultația de medicină integrativă

Funcţie de elementele apărute, îţi voi cere să ne revedem la un interval de timp pentru o consultaţie de stomatologie integrativă în care vom vorbi despre modificările pe care le-ai făcut şi urmările lor, despre lucrurile pe care nu le-ai putut aplica şi despre ideile pe care tu le-ai conceput din informarea de pe internet sau cărţi, în timpul în care nu ne-am văzut.

Scroll to Top