Dedic acest articol Profesorilor mei.
Acum un an de zile în căutările mele pe site-uri de tip pubmed şi altele am dat peste o serie de articole de cercetare care vorbeau despre Parotină, un hormon salivar descoperit în 1935 de către un cercetător japonez, T. Ogata. Am fost extrem de surprinsă de subiect, pentru că nu cunoşteam această parte a fiziologiei umane, deşi ştii deja, sunt doctor stomatolog.
Mi-am adus aminte de un discurs celebru de la o universitate americană în care li se spunea absovenţilor că li se predă doar 50% adevăr, problema profesorilor fiind că ei nu ştiu care este jumătatea adevarată. Rolul absolvenţilor rămânea arc peste timp să afle care este jumătatea adevărată.
Stupefacţia a crescut şi mai mult când am descoperit că primele articole despre Parotină şi funcţiile îndeplinite de acest hormon au fost scrise între anii 1944-1959, în Japonia într-un jurnal de endocrinologie local. Aşadar în acele vremuri, în Japonia, Ministerul Educaţiei oferea granturi de cercetare a glandelor salivare, se cunoştea funcţia hormonală a glandelor salivare, era testată cu Iod radioactiv 131 şi totuşi 45-50 de ani mai târziu eu nu am citit din cărţi de specialitate româneşti, nemţeşti, franceze, americane nimic despre această parte componentă a glandelor salivare, iar profesorii mei nu aveau cunoştinţă de existenţa acestui hormon, sau de funcţia endocrină a glandelor salivare. (Nu am avut la îndemână pentru acest subiect, surse ruseşti sau chinezeşti şi din păcate nu cunosc aceste limbi).
A urmat o carte primită de la o pacientă să o revizuiesc, scrisă în SUA de Nadine Artemis intitulată „Holistic dental care” şi publicată în 2013. Această carte mi-a schimbat mai multe moduri de gândire în anumite situaţii şi a confirmat ceea ce eu observam clinic de ani de zile, dându-mi posibilitatea să identific suportul fizic şi informaţional al observaţiilor clinice efectuate. Revin mai jos la această idee menţionând că nu sunt de acord integral cu această carte, având informaţii mult mai multe şi mai coerente în anumite zone.
Uimirea mea a crescut şi mai mult atunci când am găsit produse famaceutice cu extract de parotină în India şi China, ce pot fi cumpărate. Am citit şi despre efectele secundare date de această terapie hormonală (nu mai mult de 2-5 mg/KgC, pe zi) şi am decis să caut alte soluţii.
Mi-a luat trei luni să reuşesc să obţin o traducere a primului articol pe care îl găsisem iniţial, din japoneză în română şi pot spune că acel moment pentru mine a fost o alegere extrem de inspirată, iar traducătoarea articolului, în ciuda tinereţii, este un profesionist în domeniu. Celelalte articole fiind în engleză m-am descurcat singură. Poţi consulta bibliografia articolului de la final pentru referinţele externe extinse, dacă ai nevoie de ele.
In septembrie 2020 în urma unor studii RMN pentru tumorile de prostată, a fost descoperit datorită faptului că ţesuturile salivare stochează PSMA (antigenul specific prostatic cunoscut în România ca PSA), sau GCPII (glutamatcarboxipeptidaza 2 care este o metaloenzimă ce conţine zinc), că noi oamenii avem încă un set de glande salivare mari, al patrulea, ce până acum erau considerate polipi faringieni înalţi, sau organe limfoide asociate cercului limfatic Waldeyer (sursa).
Am mai avut nevoie de un an pentru a confirma toate informaţiile de mai sus şi terapiile posibile pentru restabilirea funcţiei normale a glandelor salivare. Iar mai apoi să ţi le ofer ţie, colegilor mei stomatologi şi ORL-işti care nu au aflat încă de ele.
Un pic de anatomie pentru tine, ca să vorbim împreună.
Glandele salivare mari cunoscute până acum, se numesc Glanda Parotidă, Glanda Submandibulară, Glanda Sublinguală, sunt pereche, situate stânga – dreapta aproximativ similar. Pe lângă acestea au fost identificate de-a lungul timpului spre 1000 de glande salivare minore microscopice. Acum se adaugă aceste glande nou descoperite ce sunt alungite, situate în peretele faringelui superior, înspre în spate (sau posterior), de la nivelul cel mai de sus al faringelui superior până la deschiderea faringiană a trompelor Eustachio, cu multiple ducte de excreţie.
Delimitări anatomice identificate pentru glandele salivare tubare, pentru colegii mei medici: cranial sau superior – baza craniului cu fosa Rosenmüller, caudal de sinusul sfenoidal, lateral – baza craniului în zona cranială a glandei şi ţesut gras în zona caudală a glandei până la torus tubarius, anterior – cranial se observă baza craniului, iar caudal peretele dorsolateral faringian cu muşchiul constrictor superior al faringelui, posterior – muşchii lungi paravertebrali. La disecţie s-au putut observa celule cu conţinut mucos similar glandelor salivare mici şi cu puţini acini seroşi similar glandelor sublinguale. Descrierea echipei Vogel ca o concluzie, este de glandă salivară seromucoasă cu multiple tuburi excretoare.
Parotina este o glicoproteină cu greutate între 14000-45000 daltoni funcţie de tipul ei, secretată de partea endocrină a acinilor salivari din glandă, în cantitatea cea mai mare şi mai uşor de analizat, conform articolelor, de către glandele parotide. Acesta este motivul pentru care a fost botezată Parotină. Însă şi celelalte glande salivare mari o secretă la niveluri destul de apropiate. Parotina salivară sau tip A cu o greutate moleculară de 29000 daltoni, este stabilă în soluţii acide şi este varianta de hormon excretată în salivă. Conţine 18 aminoacizi. Are un rol important în metabolismul calciului şi fosforului şi depunerea acestor minerale în structurile dentare, dar şi în procesele alveolare ale oaselor maxilar şi mandibular. Porţiunea apicală a dintelui (vârful rădăcinii) este cel mai puternic influienţată de parotină.
Parotina este excretată de glandele salivare odată cu saliva în cavitatea bucală, doar o mică cantitate ajungând în sânge aşa cum se întâmplă cu alţi hormoni secretaţi în corpul uman. Revin la ideea că articolele publicate pe acest subiect sunt anterioare descoperirii setului patru de glande mari salivare, ce vor primi cel mai probabil denumirea de glande salivare tubare. Motivul specificării fiind că nu au apărut studii privitor la nivelul la care este secretată parotina de aceste glande salivare.
La cercetările efectuate pentru identificarea PSA, în Olanda, pe 723 de pacienţi, de un grup de cercetători condus de Wouter Vogel, glandele tubare au avut acelaşi nivel de încărcare cu glucoză radioactivă ca şi celelalte glande mari salivare. Parotina este o glicoproteina (am spus mai sus).
Această cercetare va trebui continuată de cei ce doresc şi au capacitatea să o realizeze. Ridic aceasta provocare universităţii unde am studiat stomatologia, U.M.F. Carol Davila şi celei în care efectuez rezidenţiatul, Universitatea Titu Maiorescu având în vedere dotarea necesară continuării acestei cercetări.
În studiul olandez se specifică faptul că pacienţii cu tumori orale, sau metastaze craniene trataţi prin radioterapie au manifestat ulterior xerostomie, disfagie şi multiple carii dentare rapid evolutive apărute după tratament.
În studiile ce au cercetat fiziologia şi fiziopatologia legată de hormonul parotină s-au descoperit următoarele:
- Parotina este secretată în cantităţi mari de glandele salivare şi în cantităţi mici de ficat, splină, miocard, pancreas, rinichi. O parte din aceste organe nu ştiam să aibă o funcţie endocrină, până am studiat aceste articole.
- Au fost identificate mai multe tipuri de Parotină: S-Parotină ce se găseşte în glandele salivare şi sânge, Parotina salivară sau tip A ce se excretă în salivă, Uroparotina ce poate fi identificată în urină. Nu am găsit referinţe privitor la parotina secretată de pancreas şi ficat, sau dacă este excretată în tubul digestiv.
- Parotina salivară este secretată mai mult de glandele parotide şi submandibulare şi mai puţin de glandele sublinguale.
- Parotina întreţine funcţia normală a dinţilor şi a oaselor maxilar şi mandibular, dar şi a oaselor lungi din corp şi a cartilajelor de creştere. Este implicată în metabolismul calciului prin reducerea concentraţiei în sânge şi în metabolismul fosforului prin creşterea concentraţiei în sânge fiind implicată în descompunerea acizilor nucleici din măduva osoasă, are efecte în întârzierea îmbătrânirii. Este implicată în reglarea ţesuturilor de origine ectodermală şi mezenchimală.
- Parotina determină o accelerare a ciclului de asimilare Krebs.
- Au fost observate asemănări între procesul de îmbătrânire şi bolile care determină lipsa activităţii glandelor salivare.
- Reducerea secreţiei parotinei duce la apariţia cariilor dentare în număr mare, rapid pe toţi dinţii prezenţi în gură şi cu evoluţie rapidă spre pulpite totale. În 90-120 de zile de la reducerea secreţiei, smalţul devine friabil, se rupe şi cade.
- Nivelul scăzut de secreţie al parotinei salivare poate fi asociat cu procesul de atrofiere a acinilor salivari şi apariţia steatozei glandelor salivare, efecte proinflamatorii cu scăderea funcţiei la nivelul rinichilor, ficatului, plămânilor, tiroidei, tractului gastro-intestinal, mialgii şi artralgii, alterări ale sistemului nervos senzitiv şi autonom. Determină creşterea inflamaţiei pulmonare şi a reacţiilor de tip alergic, este asociată cu sindromul inflamator sistemic.
- Lipsa secreţiei de parotina duce la efecte de tip osteogeneza imperfecta, parodontită marginală atrofică, osteoartrită, rinită atrofică, xerostromie, miastenie severă, deplasarea stomacului înspre bazin, hipotensiunea arterială, procese de îmbătrânire accelerată, distrofia ţesutului mezenchimal, efecte asupra leucocitelor prin reducerea numărului şi reactivităţii lor, efecte în mecanismul de reglare al calciului, depresie, printre altele.
- Aducerea la normal a secreţiei de parotină duce la anularea efectelor observate prin deficitul de parotină, în maxim 60 de zile.
- Parotina oferită oral, în cantităţi mici, controlează inhibarea efectelor apărute în metabolismul calciului fără a avea efecte la nivel leucocitar, pe când cantităţile mari de parotină măresc efectele parotinei salivare.
- La om, diferă viteza de secreţie salivară a glandelor din partea stângă faţă de glandele din partea dreapta şi nu este suficient să fie analizată doar excreţia glandei parotide pentru a avea un tablou complet al efectelor parotinei. Iar pentru obţinerea secreţiei de parotină pentru a fi studiată, este necesar obligatoriu să fie stimulată funcţia salivară.
- Secreţia de parotină salivară la persoanele sub 40 de ani este aproape dublă faţă de persoanele peste 40 de ani, în cele mai multe cazuri.
- Începând cu vârsta de 15 ani cantitatea de parotină salivară secretată se stabilizează la un anumit nivel, similar la persoane de aceeaşi vârstă.
- Deşi scade secreţia salivară cu vârsta, creşte titrul (concentraţia) de parotină salivară.
- Secreţia parotinei salivare este influenţată direct de hormonii de creştere, aceştia asigurând refacerea glandelor salivare şi funcţionarea normală a lor.
- Secreţia parotinei este influienţată direct proporţional şi influienţează reciproc secreţia hormonilor tiroidieni, sexuali feminini, pancreatici şi paratiroidieni.
- Glandele salivare mai secretă următorii hormoni în cantităţi variabile: EGF, NGF(factorul de creştere al celulelor nervoase), TGF alfa, TGF beta, HGF(hormonul de creştere al hepatocitelor), IGF-I, IGF-II, bFGF(hormonul de bază de creştere al fibroblastelor), glucagon, insulină, renină, kalikreină.
La nivel dentar, parotina are următoarele roluri importante în menţinerea sănătăţii: menţine curgerea limfatică prin canaliculele dentinare şi presiunea normală în camera pulpară, menţine mineralizarea optimă a ţesuturilor dure, mai ales a smalţului, elimină rapid toxinele din camera pulpară având un rol esenţial în coafajele directe şi indirecte, în pulpotomii, în revitalizări dentare, întreţine nivelul lichidului limfatic gingival, oferă o protecţie primară prin fluxul constant limfatic, asupra plăcii bacteriene.
Ştiam deja că dintele este o membrană biologică permeabilă, cu dublu sens.
Parotina determină dintele, atunci când este secretată la nivelul necesar, să elimine limfa prin şanţurile dentare ce se găsesc pe suprafaţa pe care muşti (suprafaţa ocluzală) şi alte suprafeţe aproapiate, iar la nivelul la care dintele se vede „cum iese” din gingie (colet), are şanţuri circulare microscopice, de jur împrejur denumite perikimatii prin care limfa spală smalţul intrând în compoziţia lichidului şanţului gingival.
Smalţul dentar este singurul ţesut de origine ectodermală mineralizat, el fiind structurat sub forma unor structuri prismatice cu diametru de 4 microni mărime, suprapuse în forma unor coloane poliedrice. În zonele în care dintele are nevoie să fie mai puternic prismele de smalţ se adună şi se întrepătrund, în formaţiuni noduroase. Aceasta structură microscopică a smalţului, permite limfei să iasă afara din dinte şi să îl menţină curat, pe aproape toată suprafaţa coroanei dentare.
O paralelă uşor de reţinut este ideea lui Nadine Artemis de a asocia imaginea dintelui cu cea a unei fântâni arteziene.
Atunci când parotina salivară este suficient secretată, dintele elimină limfă prin toate şanţurile smalţului, fie ele macroscopice sau microscopice şi desigur prin cementul dentar, care natural este permeabil prin canaliculele prezente, iar oasele maxilar şi mandibular au structură coerentă similar unei dantele, fără cavităţi prin menţinerea unui flux constant limfatic.
Atunci când parotina salivară este insuficientă, dintele absoarbe saliva în interiorul lui cu tot conţinutul ei, inclusiv cu toate microorganismele ce formează microbiota locală a fiecărei persoane. Ţesuturile dentare nu au posibilitatea fiziologică să se apere asemănător altor ţesuturi din corpul uman, din cauza mineralizarii mult superioare oricărui alt organ din corp. Motiv pentru care pot apărea în această manieră carii sau chiar afectări pulpare rapid evolutive, „cavităţi” în oasele maxilare.
Astfel, consider eu, poate căpăta suport fizic şi clinic Teoria Organotropă de formare a cariilor dentare. O teorie ce a fost prea puţin luată în seamă în ultimii zeci de ani în mediile academice. O teorie ce corelează noţiunile cunoscute în acupunctură cu medicina alopată.
Nadine Artemis a dus mai departe conceptul de fântână arteziană şi a demonstrat că atunci când glandele salivare îşi reiau funcţia lor normală secretorie, anumite carii pot fi amendate, mai ales la copii. Am menţionat mai sus faptul că până la 15 ani, natural, orice copil are o producţie mult mai mare de parotină salivară decât un adult. Se ştie deja în stomatologie că se pot obţine revitalizări dentare la copii, însă până la această conexiune cu funcţiile hormonului parotină salivară, pe care am efectuat-o acum, eu nu am reuşit să îmi răspund la întrebarea „dar de ce doar la copii şi tineri şi rar la adulţi?”.
Studiul publicat de Steinman în 1993 a arătat că la şoareci, un anumit tip de cerneală introdusă direct în stomac a apărut în dentină în mai puţin de 6 minute şi în smalţ în mai puţin de o oră, arătând permeabilitatea acestor ţesuturi. Steiman a demonstrat că acest flux continuu microscopic din centrul dintelui înspre înafara lui, determină eliminarea rapidă de toxine, oferă nutrienţi matricei dure dentare (smalţ, dentină, cement) şi ţine la distanţă microbiota orală de ţesuturile dure dentare, având rolul de a proteja suprafeţele dentare de apariţia cariei.
Similar cum se hrăneşte tulpina unui copac din seva lui, la fel dintele se hrăneşte cu limfa ce vine din vârful rădăcinii dentare spre în afară prin pulpa dentară în cea mai mare parte, însă şi prin dentină, cement şi smalţ direct. Atunci când dintele are nevoie de nutrienţi pe care îi găseşte în salivă, similar cu aparatul foliar al copacului împreună cu tulpina lui când sunt udate de ploaie, dintele are capacitatea să îşi extragă din salivă doar ceea ce are nevoie.
Atunci când apare o fisură în smalţ, la fel cum la copac apare o secreţie mai vâscoasă ce acoperă fisura din tulpină, la fel la dinte creşte fluxul salivar în acel loc şi se produce o remineralizare localizată până când fisura este închisă. Clinic în acest moment, tehnologile existente nu pot ajuta un dinte fracturat vertical (rupt pe verticală pe toată lungimea), restul fisurilor şi fracturilor fiind amendabile.
Atunci când fluxul lichidian este inversat, dintele primeşte în interiorul lui saliva cu tot ceea ce conţine ea, fără a mai face o selecţie. Ţesuturile dentare experimentează procese oxidative rapid evolutive pentru puterea lor de reacţie, demineralizare şi distrugere de ţesuturi. Enzimele salivare încep să distrugă structura dentară în locurile cele mai fragile şi mai apropiate de camera pulpara. În primă etapă dintele încearcă să compenseze situaţia aducând din microbiota locală în zona afectată lactobacillus plantarum în încercarea de a echilibra (vezi articolul Probiotice pentru cavitatea bucală).
Ulterior când situaţia continuă în evoluţie, mecanismele de protecţie ale dintelui se pierd şi apare caria dentară.
Când glandele salivare sunt ajutate să îşi reia secreţia normală, multe din mecanismele descrise mai sus pot fi duse spre vindecare.
Ralph Steinman împreună cu John Leonora, endocrinolog, au făcut echipă până au găsit soluţii de rezolvare a problemelor apărute la nivelul glandelor salivare, prin alimentaţie. Au descoperit după mai multe cercetări seriate ce s-au întins pe o perioadă de 40 de ani, axa hipotalamo – parotidiano – pancreatico – stomac ce reglează şi menţine sănătoasă dentina prin reglarea fluxului limfatic din canaliculele ei, acţionând ca o „periuţă de dinţi invizibilă”.
Ralph Steinman a identificat câţiva supresori care pot determina reducerea sau inversarea curgerii limfei dentinare. Acestea sunt zahărul, aspartamul, xylitolul, ciclamatul, zaharina, sau sucroza din alimente, ce determină o creştere imediată a secreţiei de insulină, care la rândul ei determină scăderea fluxului limfatic dentinar. A demonstrat că dintele poate suporta contactul direct cu produse ce conţin zahăr aşa cum sunt bomboanele, acadelele, prăjiturile atât timp cât după aceea dinţii sunt spălaţi cu pastă de dinţi. Aşadar, contrar teoriei acidogenice a apariţiei cariilor, zahărul poate atinge dinţii fără să creeze carii. Dinţii sunt afectaţi în timp de mâncărurile înalt procesate, aditivi alimentari toxici din mâncare sau paste de dinţi (pigmenţi şi coloranţi, glutamatul de sodiu, propilenglicolul, triclosan, etanol, detergenţi şi surfactanţi, fosfat trisodic, carbomer), deficienţe din alimentaţie a vitaminelor D3, C, A, K2, a unor minerale importante calciu, magneziu, fosfor, cupru, deficienţe ale colagenului.
Vitaminele A, K2, D3 au un rol sinergetic în remineralizarea osoasă şi dentară, mai mare decât calciul, prin rolul lor asupra producţiei de parotină.
Cum ne hrănim pentru a ajuta glandele salivare să funcţioneze corect şi dinţii să fie sănătoşi?
Glandele salivare au nevoie pentru a funcţiona corect de următoarele:
-vitaminele A, D3, E, K2;
-minerale: calciu, magneziu, fosfor, fier, siliciu, cupru, zinc;
-grăsimi şi nutrienţi ce pot fi găsite de către
- vegetarieni în uleiurile de dovleac, floarea soarelui, nucă, coacăz negru, in, cătină, şovârv (oregano sălbatic), cimbru, cuişoare, rozmarin, ienupăr, în ciuperci comestibile şi farmaceutice, tofu, spanac, kale, mazăre, morcovi, grâne integrale clasice mărunţite de mori cu pietre (grâu, alac, mei, porumb, hrişcă, năut, linte, soia), miere, lăptişor de matcă, polen crud, păstură.
- fructarieni şi consumatori de nuci în: cătină şi coacăze negre, mere, vişine, cireşe, pepene, gutui, zmeură, coacăze roşii, agrişe, afine, mure, lemn dulce, nuci româneşti, migdale, caju, seminţe de chia, quinoa, cacao, camu-camu, amla, ceai verde, de cactus, de armurariu (ciulin de lapte), ciulin albastru, combucha.
- lacto-ovo-vegetarieni: adaugă ouă inclusiv membrana dinspre coaja oului, brânzeturi de tip urdă, telemea, brânză de burduf în care se găsesc fosfaţi de calciu în cantitate mare, cazeină şi proteine ce ajută la remineralizarea rapidă dentară, unt nepasteurizat (ghee).
- lacto-ovo-carne-vegetarieni (omnivori): adaugă organe, ţesuturi bogate în glicină cum sunt articulaţiile, oasele, tendoanele, aponevrozele, muşchii paravertebrali, grăsimi ce au şi rol antimicrobian al anumitor acizi graşi şi de barieră protectoare pentru smalţ (RALA – alfa R acid lipoic, NAC – AF acetil-N-cisteină, glutation). (vezi articolul Alimentaţia şi dinţii partea a doua pentru lămuriri suplimentare.
Legat de conceptul meu de endodonţie integrativă, cred că ar fi mult mai uşor de înţeles dacă aş menţiona o paralelă între ideea de Slow Endodontics cu ideea de slow food. Endodonţia efectuată cu izolare corectă, curăţând sistemul endodontic principal, oferind dintelui timpul necesar de lucru, folosind protocoalele agreate internaţionale, dar şi soluţii de plante adaptate dintelui de tratat, duce la posibilitatea restabilirii fluxului dentinar normal, la regenerarea ţesuturilor şi vindecarea lor folosind celulele stem din plante prin gemoterapie. Am evidenţe clare clinice şi radiologice prin CBCT dentar în această direcţie. În completare, aşa cum am demonstrat mai sus, restabilirea secreţiei normale a parotinei prin modificarea alimentaţiei şi modificarea modului de gândire, duce la vindecări frumoase.
Legat de cavitaţiile osoase menţionate de Hal A. Hugins, Hulda Clarke, Fundaţia Price, Nadine Artemis şi alţii, acestea se pot rezolva, după identificarea pe CBCT, prin modificarea alimentaţiei, acupunctură şi psihoterapie pentru a ajuta restabilirea secreţiei normale a parotinei şi a parathormonului şi îndepărtarea blocajelor apărute.
Însă cel mai important pas pe care îl poţi face este să ţii un jurnal alimentar timp de o săptămână cu tot ceea ce intră în gura ta, iar apoi, să vorbim despre tine.
Îţi sunt alături când consideri că ai nevoie de mine, iar până atunci mi-ar plăcea să îmi scrii un mail la contact@dentree.ro să îmi spui cu ce ai rămas în urma acestui articol. Îmi va fi foarte util.
Să ai zile frumoase, cu soare în suflet.
Sursa foto: Tree photo created by wirestock – www.freepik.com
Bibliografie:
2. Carte Cariologie şi odontoterapie restauratoare, Andrei Iliescu şi Memet Gafar, Ed medicală, 2001. Citate în articol de la paginile 31-86, 139-153
3. Articol despre al patrulea set de glande salivare mari
2020. The tubarial salivary glands: A potential new organ at risk for radiotherapy. M.H.Valstar, B.S. de Bakker, J.A.Langendijk, L.E. Smeele, W.V. Vogel.
4. 2021 Aging-Related Metabolic Dysfunction in the Salivary Gland: A Review of the Literature. Nguyen Khanh Toan and Sang-Gun Ahn. International Journal of molecular sciences.
5. 2018 Secretions of human salivary glands. A. Punj. IntechOpen.
6. 2017 Digestive and non-digestive functions of rodents Salivary glands. V.V. Ivanova, I.V. Milto, I.V. Sukhodolo, O.N. Serebryakova, A.V. Buzenkova. Usp Fiziol Nauk.
7. 2015 Melatonin inhibits embryonic salivary gland branching morphogenesis by regulating both epithelial cell adhesion and morphology. A. Obana-Koshino, H. Ono, J. Miura, M. Sakai, H. Uchida, W. nakamura, K. Nohara, Y. Maruyama, A. Hattori, T. Sakai. PloS One.
8. 2013 Metabolic hormones in saliva. S. Zolotukhin. Oral Diseases.
9. 2013 Salivary gland hypogunction in tyrosylprotein sulfotransferase-2 knokout mice is due to primary hypothyroidism. A.D. Westmuckett, J. C. Siefert, Y.A. Tesiram, D.A. Pinson, K. L. More. PloS one.
10. 2012 Metabolic hormones in saliva. S. Zolotukhin. Wiley.
12. 2005 Cloning and functional studz of porcine parotid hormone. A novel proline rich protein. Q. Zhang,A.A. Szalay, J.M. Tieche, J.F.Sands, K.C.Oberg, John Leonora. Journal of Biological chemistry.
13. 2002 Parotid gland function and dentin apposition in rat molars. J. Leonora, L. Tjarhane, J.M. Tieche. J.Dent.Res.
14. 1999 Localization of prostate-specific antigen-like immunoreactivity in human salivary gland and salivary gland tumors. K. Tazawa, Y. Kurihara, S. Kamoshida, K. Tsukada, Y. Tsutsumi. Pathol int.
15. 1998 Salivary gland sexual dimorphism: a brief review. C.A. Pinkstaff. Eur J Morphol.
16. 1995 Acute secretion of immunoreactive parotid hormone in response to different diets in the pig. J.M. Tieche, J. Leonora. Arch Oral Biol. Elsevier.
17. 1994 Structural and functional changes in salivary glands during aging. S.K. Kim, E.D. Allen. Microscopy research and technique. Wiley.
18. 1994 High-sucrose diet inhibits basal secretion of intradentinal dze penetration-stimulating parotid hormone in pigs. J.M. Tieche, J. Leonora, R.R. Steinman. Journal of applied physiology.
19. 1993 Further evidence for a hypothalamus-parotid gland endocrine axis in the rat. J. Leonora, J.M. Tieche, R.R. Steinman. Arch Oral Biol. Elsevier.
20. 1993 Stimulation of intradentinal dze penetration bz feeding the rat. J. Leonora, J.M. Tieche, R.R. Steinman. Archives of Oral Biology. Elsevier.
21. 1998 Glandular mechanisms of salivary secretion. J.R. Garrett, J. Ekstrom, L.C. Andreson. Front oral Biol. Karger
22. 1990 Oral adjuvants for viral vaccine in humans. S. Ishizaka, m. Yoshikawa, K. Kitagami, T. Tsujii. Vaccine. Elsevier.
23. 1989 Biological and chemical evidence for the existence of a porcine hypothalamic parotid hormone-releasing factor. J.M. Tieche, J. Leonora. Biochemical and biophysical research communications. Elsevier.
24. 1987 Physiological factors affecting secretion of parotid hormone. J.Leonora, J.M.Tieche, J. Celestin. Am J Physiol.
25. 1984 Evaluation of the biological properties of parathyroid hormone and analogues in a vascularly isolated parotid gland-bassed assay. R.D. Wright, J.R. Blair-West, J.F. Nelson, G.W. Tregear, M Rosenblatt. Journal of Endocrinology.
26. 1983 Osteogenesis bioassay and immunohistochemical and radioisotopic studies of a subunit of parotin, a parotid gland extract. I.Iwasaki, H.Horie, J. Tamaru, G.Ide, S.Aonuma. Journal of experimental and molecullar pathology. Elsevier.
27. 1982 Hormone-induced protein phosphorylation. Part I. Relationship between secretagogue action and endogenous protein phosphorylation in intact cells from the exocrine pancreas and parotid. S.D.Freedman, J.D. Jamieson. Rockfeller University Press.
28. 1982 Hormone-induced protein phosphorylation. Part II. Localization to the ribosomal fraction from rat exocrine pancreas and parotid of a 29,000 – dalton protein phosphorylated in situ in responce to secretagogues. S.D. Freedman, J.D. Jamieson. Rockfeller University Press.
29. 1981 A radioimmunoassay procedure for quantitating parotid hormone. J.M. Tieche, J. Leonora, S.Berk, R.R. Steinman. Biochemical and biophysical Research Communications. Elsevier.
30. 1980 The specific binding of parotin on duct cells of human parotid gland. K. Iizuka, K. Togawa, A. Konno, K. Higashi, E. Okuhara, Y. Kitagawa. Arch otorhinolaryngol.
31. 1977 Salivary glans hyperglicemic factor: an extrapancreatic souce of glucagon-like material. A.M. Lawrence, S. tan, S. Hojvat, L. Kirsrteins. Science.
32. 1977 Effects of parathyroid hormone on total protein, calcium, magnesium, phosphorus, sodium and potassium concentrations of normal human parotid saliva. P. Schneider, L. Paunier, P.C. Sizonenko, M. Wyss. Eur J Clin Invest. Wiley.
33. 1970 Karyometric studies on the relation between the tyroid and salivary glands in the rat. N. Szymik. Folia morphol Warsz.1970;29(3):365-71 (dispărut de pe pubmed între timp…)
34. 1970 Relationship between salivary gland hormone and sexual function. 5. Effects of salivary gland hormone on anterior pituitary FSH and LH activities and fluctuation of salivary gland hormone lenel due to hypophysectomy and castration. S. Aonuma, T. Mayumi, T. Nakashima, K. Suyuki. Nihon Naibunpi Gakkai Zasshi. 1970 May 20;46(2):139-47. Doi: 10.1507/endocrine1927.46.2_139.(dispărut intre timp…)
35. 1965 Studies on the oral administration of salivaparotin-A. I. Biological respinses after oral administration of Saliva-Parotin – A. Y. Ito, H. Moriya, C. Moriwaki. Endocrinol. Japon.
36. 1962 Pancreases and Parotin. H.S. Fleming. Endocrinol. Japon.
37. 1961 A parotin-like sustance(alfa-parotin)in bovine parotid gland I.(Studies on the physiological chemistry on the salivary glands LVIII*) Y. Ito, H. Asano, Endocrinol. Japon.
38. 1960 Observation of P32 metabolism of teeth and bones due to parotid extirpation and Parotin supply. T. Arai. The Journal of Nihon University School of Dentistry.
39. 1960 Parotin: A salivary gland hormone. Y. Ito. Annals of the New York Academy of Sciencies.
40. 1959 Some characteristics of purified saliva – Parotin-A. S. Okabe. Endocrinol. Japon.
41. 1959 Salivary gland hormone (Saliva Parotin) of the parotid gland. T. Kaneko. Nippon Jibinkoka Gakkai Kaiho.
42. 1958 Studies on the salivary gland hormones labeled with I 131.5. Localization of radioactivity after administration of I 131-labeled saliva-protein-A to rats; studies on the salivary gland hormones. XXXVI. Y. Ito, Y.E. Kim, S. Tanaka. Endocrinol. Japon.
43. 1958 Studies on the salivary gland hormones labeled with I 131.2. Studies on the localization and degradation of parotin in vivo with I131-labeled parotin (Studies on the salivary gland hormones. XXX.). S. Tanaka, Y.E. Kim, Y. Ito. Endocrinol. Japon.
44. 1958 Studies on the salivary gland hormones labeled with I 131.1. localisation of radioactivity after administration of I 131-labeled parotin to rats (studies on the salivary gland hormones XXIX). S. Tanaka, Y. Ito. Endocrinol. Japon.
45. 1955 On The occurrence of a parotin-like sustance (saliva protein) in the human saliva (Studies on the salivary gland hormones.XXVII*) Y. Ito, S. Okabe. Endocrinol. Japon.
46. 1954 Biochemical studies on salivary gland hormone. Y. Ito. Endocrinol. Japon.