Endodonția integrativă pentru medicii stomatologi referenți

Încep prin a mă prezenta ţie, în cazul în care nu îmi cunoşti activitatea în endodonţie.

Am lucrat limitat la endodonţie între 2006 şi 2017 aproape 80% din timpul meu, în mai multe cabinete din Bucureşti şi un cabinet din Braşov.

Am luat parte în organizare, la două congrese internaţionale ARE, în 2009 la Rin Grand Hotel, la Bucureşti şi 2010 în Craiova, ce au fost foarte apreciate la nivel mondial.

Am făcut parte din echipa care a stabilit protocoalele naţionale de lucru în endodonţie în România, la cererea Acad. Prof. Dr. Andrei Iliescu, împreună cu alţi colegi, endodonţi deosebiţi la nivel naţional.

Am un masterat (absolvit în 2008) şi un doctorat ( finalizat în 2017), în endodonţie, conduse de Acad. Prof. Dr. Andrei Iliescu. Am fost admisă la rezidenţiat în endodonţie în 2019, la Universitatea Titu Maiorescu, sub conducerea Conf. Dr. Anna Maria Pangică. Am făcut toţi aceşti paşi pentru a învăţa mai mult.

Ulterior am diversificat aria mea de interes, pentru a introduce tot ceea ce eu am ajuns să cred cu tărie, medicina integrativă în stomatologie.

Conceptul de Endodonţie integrativă l-am pus la punct, ca protocoale de lucru, începând cu 2011. Modelul de lucru şi protocoalele fiind finalizate în prima lor formă, la finalul anului 2015 şi depuse la OSIM. Am aşteptat anii să treacă, pentru a avea cercetarea statistică a cazurilor finalizate cu cel puţin 5 ani în urmă. Începând de acum doi ani, am şi statistica la 5 ani distanţă actualizată trimestrial. Aşadar, pot spune cu fapte cercetate statistic, că metoda mea de lucru este mult mai eficientă decât metoda clasică învăţată şi aplicată în protocoalele internaţionale.

Aplic în continuare tot ceea ce este protocol naţional de lucru şi protocol ESE, actualizat la zi, însă la aceste protocoale adaug lavajele fitoterapeutice şi noţiuni de acupunctură adaptate cazului referit de tine. Partea de psihoterapie, sau alte soluţii ce ar necesita colaborarea cu echipa mea extinsă vor rămâne la alegerea ta expresă în scris, dacă vor fi folosite; altfel nu vor fi menţionate ca fiind posibile.

Declaraţia mea de bune practici, pentru tine ca medic referent, pentru o bună colaborare:

  • Pacientul trimis de tine primeşte toată atenţia mea în privinţa cazului de tratat şi timpul necesar, adaptat.
  • Voi avea întotdeauna în minte şi voi aplica cu stricteţe, codul de conduită şi etică. Tot ceea ce am de spus legat de dinte, îţi voi spune ţie direct şi vom colabora legat de ceea ce menţionez pacientului şi maniera în care voi face acest pas. Vom fi o echipă, pentru că altfel eu nu pot lucra.
  • Lucrez cu izolare cu digă şi vizualizare mărită cu microscop.
  • Folosesc anse speciale de endodonţie, ace şi pile din mai multe sisteme de lucru. Mâna şi mintea mea s-au adaptat cel mai bine la sistemul FKG, dar am şi alte sisteme în cabinet, ca orice alt endodont.
  • Folosesc instrumentare rotativă doar atât cât este nevoie, cu răcire.
  • Folosesc mişcarea reciprocantă pentru tratamente
  • La obturaţia de canal folosesc compactarea verticală la cald cu temperatură mică de lucru, pentru a proteja ţesuturile dentare şi parodonţiul, maximal.
  • Sigilanţii folosiţi de mine, au trecut îndelungi cercetări a structurii chimice, efectelor pe care le oferă în timp şi stabilităţii structurale. Pot fi folosiţi şi la polialergici.
  • Nu folosesc Laser deoarece nu consider că poate creşte procentul de reuşită al cazului. Vezi aici detalii.
  • Procentele de reuşită la 5 ani sunt în acest moment de: 92% pentru primul tratament şi între 81-88% pentru retratamente funcţie de tipul de sigilant folosit anterior, cu condiţia ca efectul de ferulă să fie obţinut cât se poate de repede. Aceste procente de reuşită se menţin, doar dacă şi tu lucrezi cu izolare cu digă la dintele tratat de mine, în cazul în care alegi să reconstruieşti tu, sau să plasezi tu pivotul.
  • Am nevoie să ştiu de la tine ce tip de reconstrucţie coronară doreşti să abordezi la cazul trimis.
  • Am nevoie de la tine să mă înţelegi cu limitările pe care cazul trimis de tine, le poate oferi. Nu sunt Dumnezeu şi nici nu am orgoliu nemăsurat. Ba dimpotrivă, sunt foarte retrasă în viaţa mea şi munca mea. Ceea ce pot face, îţi declar că pot; ceea ce pot încerca, îţi voi declara ca atare; ceea ce nu pot efectua îţi voi declara foarte tranşant.
  • Nu discut cazul lucrat nici măcar la congrese sau în reviste de profil, daca pacientul sau medicul referent nu îşi dă acordul explicit, în scris. Ţin foarte mult la confidenţialitate, onoare şi etică profesională. Nu mă pasionează faima în nici o manieră. Întotdeauna am acţionat în spatele celor ce au vrut să se afişeze, sau să devină celebri. Acest modus vivendi poate fi verificat cu oricine mă cunoaşte, cât de cât. Este şi singurul compromis pe care îl aplic în viaţă.

Pentru orice alte detalii ne auzim la telefon, sau pe e-mail.

Să ai o zi reuşită şi senină.

Ți-a plăcut articolul? Dă mai departe
Scroll to Top